Metoda fiziologica si alte utilizari
Caile fiziologice ale vindecarii normale a ranilor raman incomplet definite. Dupa leziunea initiala si o faza inflamatorie in care celulele inflamatorii migreaza in zona, hipoxia si lactatul ridicat in centrul plagii stimuleaza replicarea fibroblastelor, productia de colagen si cresterea celulelor endoteliale.
Aceasta stimulare si ingrosare a tesutului de la marginea plagilor este optima in prezenta unui gradient abrupt de oxigen de la periferie pana la centrul hipoxic. Concentratia ridicata a oxigenului dizolvat in timpul tratamentului cu oxigen hiperbaric optimizeaza acest gradient de concentratie si faciliteaza repararea ranilor. Daca te intereseaza terapiile cu oxigen hiperbaric, viziteaza UtilariSaloane.ro.
In timpul perioadei de concentrare ridicata a oxigenului, exista stimularea uciderii oxidative a fagocitului si modificarea post-translationala a colagenului. Terapia cu oxigen hiperbaric amplifica direct replicarea fibroblastelor, activarea osteoclastelor si cresterea in reglarea factorului de crestere endotelial vascular si a factorilor de crestere derivati din plachete.
Un efect persistent dupa administrarea oxigenului hiperbaric pare a fi stimularea cresterii capilare. In studiile privind osul hipovascular deteriorat prin radiatii, s-a demonstrat ca, dupa o serie de tratamente intermediare de oxigen hiperbaric, densitatea capilara a crescut la 80% din tesutul normal.
Aceasta observatie este considerata a fi mecanismul fiziologic primar care sta la baza reducerii osteoradionecrozei postoperatorii cand terapia cu oxigen hiperbaric este folosita inainte de interventia chirurgicala pe tesutul hipovascular deteriorat prin radiatie.
In mod similar, terapia cu oxigen hiperbaric promoveaza angiogeneza in plagile nealimentare. Prin stimularea ingerarii capilare in periferia plagii nealimentare, deficientele nutrientilor – inclusiv hipoxia – pot fi corectate.
Terapia cu oxigen hiperbaric
Terapia cu oxigen reprezinta administrarea intermitenta a oxigenului inhalat 100% in timp ce subiectul este la o presiune ambianta > 1 atm absolut (atm abs; 1 atm abs = 101,3 kilopascali). In ceea ce priveste bolile infectioase, terapia cu oxigen hiperbaric este, in general, recunoscuta a fi o modalitate primara de ingrijire in plus fata de chirurgie si antibiotice in tratamentul mioclonzei clostridiene.
Alte infectii care pot pune viata in pericol si care pot beneficia de terapia asociata cu oxigenul hiperbaric includ necrotizarea infectiilor cu tesut moale, osteomielita cronica refractara si anumite cazuri de abces intracranian.
In Statele Unite, tratamentul cu oxigen hiperbaric al ranilor nealimentare consta, de obicei, din inhalarea intermitenta a oxigenului 100% timp de 60-90 minute la o presiune de 2,0-2,4 atm abs. Acest lucru poate duce la o presiune partiala a oxigenului in circulatia arteriala de 1200 mm Hg.
La aceasta concentratie mare de oxigen plasmatic dizolvat, distanta de difuzie a oxigenului in tesuturi de la arteriolul final este crescuta de la 60 microni la 250 microni. Chiar si datorita difuziei crescute a oxigenului in tesuturi, totusi, disponibilitatea locala arteriolara si capilara poate preveni difuzia suficienta a oxigenului la celulele hipoxice.
Tensiunea de oxigen in zona din apropierea plagii nealimentare poate fi masurata utilizand un electrod polarografic intr-o solutie ionica separata de epiderma printr-o membrana permeabila la oxigen.
Difuzarea oxigenului din patul capilar sub electrod este redusa la catod pentru a produce un curent masurabil corespunzator concentratiei de oxigen. Concentratia de oxigen transcutanata (TcPO2) masurata in acest mod ofera un parametru obiectiv care poate fi utilizat cu capacitate predictiva modesta in evaluarea initiala si ulterioara a pacientului.
